Comitetul Judeean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat astăzi măsurile care trebuie impuse în cele 2 localităţi din judeţul Constnaţa unde s-a depăşit rata de incidenţă de 1,5 la mia de locuitori. Este vorba despre Cogealac unde se înregistrează o incidenţă cumulată de 1.78 la mie, şi Ciocârlia cu 1.59 la mie. În aceste 2 comune, în următoarele 14 zile este obligatorie purtarea măștii de protecție în spații aglomerate, iar restaurantele și cafenele vor funcţiona la o capacitate de 30%. Pe de altă parte, poliţiştii şi jandarmii au fost mobilizaţi în localitatea constănţeană Fântânele care a intrat în carantină începând de ieri. Oamenii legii supraveghează zona pentru a se asigura că localnicii resdpectă restricţiile impuse. Până acum nu au fost semnalate incidente, iar circulaţia în comună este limitată. Vă reamintim, la Fântânele rata de incidenţă cumulată este de 8.41 la mie.