Atenţie la manipularea buteliilor cu gaz petrolier lichefiat – ne sfătuiesc pompierii constănţeni care spun că au luat amploare tragediile apărute în ultima perioadă în urma manipulării eronate a buteliilor. Pentru a evita astfel de accidente, reprezentanţii ISU Dobrogea afrimă că trebuie respectate anumite măsuri de siguranţă. Astfel, este interzisă utilizarea buteliilor fără regulatoare de presiune. În plus, ele trebuie să stea doar în poziţie verticală, departe de sursele de căldură. De asemenea, buteliile nu trebuie încălzite cu apă caldă sau flacără pentru a mări preziunea gazului şi nici nu este recomandată spălarea lor cu lichide corozive.