Peste 1.200 de persoane au primit în cursul zilei de ieri asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD. Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, cele mai numeroase misiuni ale echipajelor SMURD pentru acordarea asistenței medicale de urgență au fost în municipiul București, unde au fost înregistrate 309 acţiuni, urmat de Constanța, cu 50 de intervenţii. De asemenea, pompierii au acţionat şi pentru stingerea a 39 de incendii şi au intervenit la 42 de misiuni de descarcerare, deblocare sau salvare, precum și în alte 170 de acţiuni în sprijinul comunităților.