Un autoturism căutat de autoritățile din Italia a fost indisponibilizat de poliţiştii de frontieră constănţeni. Potrivit Gărzii de Coastă Constanţa, maşina, în valoare de aproximativ 63.700 de lei, a fost identificată pe raza judeţului Constanţa. Proprietarul autovehiculului, un bărbat de 45 de ani, a declarat că nu ştia că acesta este căutat de autorităţi. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.