Șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, a primit vizita de prezentare a atașaților militari ai Republicii Turcia. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, oficialii celor două marine militare au analizat stadiul cooperării româno-turce în domeniul nava. De asmeenea, au discutat şi despre proiecția activităților de instruire comune, prin participarea la exercițiile internaționale organizate de cele două forțe navale, precum și despre dezvoltarea relațiilor bilaterale.