Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa anunţă că vor fi intensificate activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul creşterii numărului de cazuri. Reprezentanţii IPJ precizează că vor fi prezenţi în toate zonele judeţului nostru, pentru a verifica dacă masca de protecţie este purtată în mijloacele de transport în comun, în magazine şi în alte spaţii aglomerate, dar şi dacă se păstrează distanțarea fizică. Oamenii legii menţionează că nu doresc să aplice sancţiuni, însă nu vor tolera nerespectarea legii.