ANAF a aplicat zeci de sancțiuni contravenționale de la declanșarea operațiunii “Tomis”. Peste 100 de inspectori sunt implicați în această acţiune care vizează monitorizarea și controlul punctelor vamale Constanța Port și Constanța Sud-Agigea, timp de peste 3 luni. Astfel, potrivit ANAF, în prima lună de la debutul acţiunii au fost acordate peste 60 de amenzi contravenţionale şi au fost confiscate bunuri în valoare de mai mult de 1 milion şi jumătate de lei. Principalele categorii de mărfuri confiscate sunt îmbrăcăminte, încălțăminte și materiale textile. Reprezentanţii ANAF mai spun că deși numărul operațiunilor vamale în Portul Constanța a scăzut cu peste 40 de procente în ultima lună se constată o dublare a bazelor de impozitare din punct de vedere valoric. Aceştia au precizat că acțiunile de monitorizare și control vor continua şi în perioada următoare.