Jucării contrafăcute au fost confiscate de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa Sud Agigea. Potrivit Gărzii de Coastă, este vorba despre mașinuțe și seturi de construcţie din plastic, care se aflau într-un container sosit din China, fiind destinate unei societăţi comerciale din județul Maramureș. Acestea erau inscripționate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală. Bunurile, în valoare de aproximativ 40.000 de lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor de către lucrătorii vamali. În plus, poliţiştii de frontieră au declanşat o anchetă pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.