Angajatorii constănţeni au început să concedieze salariaţii sau să trimită oamenii în concedii de odihnă sau fără plată după ce activitatea economică a scăzut în contextul crizei generate de coronavirus. Unele dintre cele mai afectate sunt agenţiile de turism, dar şi hotelierii care în anii anteriori aveau deja rezervări pentru Paşte sau 1 Mai. Vicepreşedintele ANAT pentru zona de sud est, Cristian Bărhălescu, a delcarat că în prezent agenţiile lucrează cu doar 30% din personal deaoarece vânzările pentru zona litoralului au fost oprite, iar pentru staţiunile de munte şi pentru străinătate sunt foarte puţine cereri. Afectate sunt şi firmele care organizează evenimente, cluburile şi chiar restaurantele. Nici magazinele din mall uri nu mai au clienţi, în schimb cele alimentare sunt luate cu asalt de cei care vor să-şi facă provizii.