Peste 260.000 de produse cosmetice nedeclarate şi contrafăcute au fost confiscate de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa Sud Agigea. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că mărfurile se aflau într-un container sosit din China şi aveau ca destinatar o societate comercială din județul Ilfov. Bunurile, în valoare de 2.000.000 de lei au fost ridicate, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. La finalizarea anchetei vor fi dispuse măsurile legale care se impun.