O  nouă societate a omului de afaceri Gabriel Comănescu a intrat în procedură de executare silită. Este vorba de GSP Offshore SRL, companie ce figurează ea cu datorii restante. Administrația Județeană a finanțelor Publice Constanța anunță organizarea unei proceduri de licitație publică pentru vânzarea mai multor bunuri ce aparțin firmei GSP Offshore SRL evaluate la peste 3,7 milioane lei. Licitația va avea loc pe 11 iunie la ora 12.30, la sediul AJFP Constanța.