Peste 1.000 de controale au efectuat în primele 8 luni ale acestui an inspectorii ANAF Constanţa la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului pentru combaterea evaziunii fiscale. Şeful Agenţiei Judeţene de Administrare Fiscală, Doiniţa Radu, a declarat astăzi, în cadrul Colegiului Prefectural, că din totalul acestora aproape 550 au fost inspecţii fiscale şi circa 490 controale inopinate. Acestea au avut ca scop, printre altele, creşterea gradului de conformare şi impulsionarea colectării creanţelor bugetare. Totodată, în cadrul controalelor au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de peste 113 milioane lei, reprezentând debite la bugetul general consolidat.