ITM Constanța a desfășurat la începutul lunii Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă și a celor privind încheierea și executarea contractelor de către angajatorii care desfășoară activitatea în domeniul „demontarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Potrivit reprezentanților instituției, din punct de vedere al relațiilor de muncă au fost verificați 13 angajatori, iar din punct de vedere al securității și sănătății în muncă au fost verificați 11 angajatori, cu 80 de lucrători. Au fost aplicate 4 sancțiuni, dintre care o amendă contravențională, în valoare de 7.000 lei, și 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment.