Bunuri contrafăcute în valoare de 47.000 lei au fost confiscate de poliţiştii de frontieră de la Ostrov. Potrivit Gărzii de Coastă Constanţa au fost descoperite într-un microbuz înmatriculat în Lituania, articole vestimentare și încălțăminte inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute. Marfa a fost ridicată, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.