Bunuri, în valoare de 270.000 de lei, introduse în țară prin folosirea de acte nereale, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă. Este vorba despre 1.350 de ceasuri smart, care erau în plus faţă de mărfurile declarate, pe care le-au găsit într-un container sosit din China în Portul Constanţa Sud Agigea. Produsele  au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar la fializarea anchetei vor fi luate măsurile legale care se impun.