Preţul gazelor naturale scade, de astăzi, pentru toţi consumatorii casnici. Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, măsura a fost luată, în principal, de scăderea tarifelor celor doi mari furnizori de pe piaţa reglementată a gazelor naturale. Astfel, preţul gazelor cumpărate de la E.ON Gaz Furnizare scade cu 3,71%, iar cel de la Engie cu aproape 8 procente.