Mai multe acţiuni ale Gărzii de Mediu Constanţa au avut ca rezultat 31 de sancţiuni contravenţionale principale în valoare de 471.000 de lei şi două sancţiuni complementare, de suspendare a activităţii. De asemenea, luna trecută au fost realizate 17 controale tematice. 11 dintre acestea au fost efectuate la UAT-uri şi au avut ca obiect gestionarea deşeurilor municipale şi a stării de salubrizare a localităţilor. UAT-urile respective au fost sancţionate pentru nerespectarea regimului deşeurilor. Au fost efectuate 48 de acţiuni de inspecţie la punctele de frontieră, iar în urma constatării neîntocmirii corecte a documentelor privind transferul deşeurilor, un operator economic a fost sancţionat cu amendă în valoare de 40.000 de lei.