80.000 de tone de cereale au ajuns în portul Constanţa din Ucraina de la începutul conflictului militar., Directorul Adminsitraţiei Porturilor Maritime Constanţa, Florin Goidea a declarat că acestea au fost aduse în România pe calea ferată sau transportate cu barjele pe Dunăre şi au fost depozitate în silozuri pentru a fi exportate mai departe. Goidea a precizat că portul Constanţa are o capacitate de a stoca 2 milioane de tone, iar traficul de mărfuri exportate anul trecut a fost de apoximativ 24 de milioane de tone. În perioada următoare se aşteaptă o creştere a cantităţilor de mărfuri, în contextul în care porturile din Ucraina sunt blocate.