Asociaţia Elevilor din Constanţa reclamă o situaţie regretabilă care s-a produs ieri la Şcoala Gimnazială nr. 30 Gh. Ţiţeica. Potrivit comunicatului asociaţiei, o elevă din şcoala primară a fost ţinută în afara şcolii, în frig, pe baza modificării regulamentului interior al unităţii şcolare. Acesta prevede ca porţile şcolii să fie închise după ora 08.00 dimineaţă, iar elevilor care întârzie să le fie interzis accesul în interior. Potrivit Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitare, astfel de practici sunt în afara legii. Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită verificarea regulamentelor unităţilor de învăţământ din judeţ, pentru ca o astfel de situaţie să fie evitată, pe viitor.