Situaţia blocajului financiar din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constnaţa a fost discutată la Prefectură, în cadrul unei întâlniri de lucu cu reprezentanții DGASPC, cu cei ai federațiilor sindicale și cu reprezentanții Consiliului Județean Constanța. În urma discuţiillor, au fost identificate sursele de finanțare necesare pentru desfăşurarea activităţii şi plata salariilor, iar sindicaliştii au decis suspendarea acţiunilor de protest. 4,6 milioane de lei au fost obţinuţi din Fondul de Rezervă al Guvernului, iar a doua tranșă, de 9,4 milioane de lei, va fi distribuită şa următoarea repartizare. Alocarea acestor sume compensează penalitatea aplicată de Ministerul Muncii pentru nefinalizarea, de către CJ Constanța, a locuințelor protejate. În același timp, plata salariilor celor 1.700 de angajați poate fi asigurată, fără diminuări și la termen.