Angajaţii de la CT BUS au încheiat protestul, iar aseară autobuzele au ieşit pe traseu. În urma negocierilor, s-a stabilit că va fi semnat contractul colectiv de muncă, iar sindicaliştii au acceptat o creştere salarială de 200 de lei de la 1 ianuarie, urmând ca, după aprobarea bugetului pe anul viitor, să mai primească încă 200 de lei lunar, precum şi un spor de 10% pentru şoferi, 5% pentru muncitorii din cadrul secţiei Reparaţii auto şi 3% pentru personalul TESA. Preşedintele Sindicatului Liber Transport în Comun Constanţa, Daniel Toma a declarat că, din septembrie 2022, salariile vor creşte cu încă 150 de lei.