Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a desfășurat acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind prestarea serviciilor și comercializarea produselor specifice sărbătorilor de iarnă. Potrivit reprezentanților instituției, acestea au avut loc în târgurile de Crăciun organizate în municipiu. Totodată, acțiunile de verificare continuă și în perioada următoare în cadrul piețelor, târgurilor, supermarketurilor și magazinelor de profil.