Târgul de Mărțișoare de la Muzeul de Artă Populară Constanța se deschide mâine. Cea de-a 16-a ediţie a expoziţiei cu vânzare se desfăşoară până pe data de 1 martie. Manifestarea la care participă, an de an, meșteșugari, artiști plastici amatori, studenți de la Facultatea de Arte și elevi are loc pe platoul din fața instituției de cultură. Vor fi prezentate obiecte lucrate manual, modelate, pictate, sau cusute cu motive tradiționale, realizate din material textil, din ceramică, piele, scoici, fir metalic sau pietre semiprețioase.