Lipsa de personal, lipsa dotărilor, bugetele prea mici alocate pentru Cultură, dar și legislația actuală sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă managerii instituțiilor din domeniui şi care au fost discutate cu ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz într-o întâlnire care a avut loc, ieri, la Constanța, la sediul Prefecturii. Directorul Casei de Cultură din Constanța, Gheorghe Ungureanu, i-a cerut ministrului Daniel Breaz ca instituția de cultură să poată plăti impozit doar pe spațiile închiriate nu pe toată clădirea. Ministrul de resort a precizat că pentru acest lucru este nevoie de un proiect de Hotărâre de Guvern sau să se modifice legislația, astfel încât, să poate fi sprijinite Casele de Cultură de autoritățile locale sau județene.