Noi reguli privind accesul publicului la spectacolele Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanţa. De astăzi, participarea este permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR sau al unui test antigen rapid. De asemenea, participarea publicului este permisă până la 50% din capacitatea maximă a sălii, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție. Totodată, copiilor cu vârsta peste 12 ani, li se permite accesul în sala de spectacol dacă au fost vaccinaţi, testaţi sau au trecut prin boală.