Muzeul Naţional al Marinei Române împlineşte 50 de ani de existenţă şi cu acest prilej sunt organizate mai multe evenimente. Astfel, sâmbătă de la ora 9.30 se va marca Jubileul prin ceremonialul ridicării pavilionului la catarg cu intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios și cuvântări ale personalităților invitate. Începând cu ora 13.00 se vor deschide oficial lucrările Conferinței Naţionale de Comunicări Ştiinţifice ,,Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, Relaţii Politice şi Diplomaţie” la care participă aproximativ 70 de cercetători, profesori, muzeografi, arhiviști, restauratori și conservatori de la instituții de cultură și de învățământ din țară și din Constanța. Din acest motiv muzeul este închis până pe 26 mai. Miercuri,însă, între orele 10.00 şi18.00, intrarea va fi gratuită pentru toți cei care vor dori să viziteze atât expoziția permanentă a muzeului, cât și expoziţiile temporare