Mai multe spectacole online sunt disponibile weekend-ul acesta pentru constănţeni. Aceştia sunt aşteptaţi mâine, în a doua zi de Crăciun, de la ora 19:00, pe pagina de Facebook a Teatrului de Stat Constanţa, unde vor putea viziona spectacolul „Doi tineri din Verona”, cea mai recentă premieră a teatrului. De asemenea, duminică, în a treia zi de Crăciun, de la ora 11:00, cei mici vor primi cadou de la actorii Teatrului „Căluţul de Mare” o sesiune de poveşti pentru copii. Evenimentul va fi disponibil pe pagina de Facebook a instituţiei culturale.