Primăria Constanţa depune plângeri penale pentru fiecare act de vandalism din municipiu. Potrivit municipalităţii, la scurt timp după ce au fost date în folosință primele locuri de joacă reamenajate în municipiul Constanța au început să curgă reclamațiile cu privire la vandalizarea acestora. Ultimele distrugeri au fost produse la leagănele din parcul din Poarta 6 și la ansamblul de jocuri de la spațiul de joacă de pe strada Daliei. Cetățenii care întâlnesc astfel de cazuri sunt rugaţi să le sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241.484.205. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp, numărul de contact este 0799.606.142. Reprezentantii Primăriei precizează că sesizarea ar trebui să fie însoțită și de fotografii cu ceea ce se constată, locul și alte date care să le permită polițiștilor locali identificarea rapidă și tragerea la răspundere a celor care nu respectă legea.