În contextul pandemiei de COVID- 19, CT BUS menţine hotărârea ca personalul medical să beneficieze de transport gratuit. Potrivit administraţiei locale, medicii şi personalul auxiliar, din sistemul de stat sau privat, angajaţii farmaciilor şi persoanele care lucrează la întreţinerea unităţilor spitaliceşti vor beneficia de transport gratuit, în baza legitimaţiei de serviciu sau a unei adeverinţe de la angajator. Această măsură a intrat în vigoare la începutul lunii aprilie şi se va menţine până la sistarea stării de alertă.