Acţiunile de microcipare şi sterilizare a animalelor cu stăpân din localitatea Valu lui Traian sunt în plină desfăşurare. Potrivit administraţiei locale, microcipările se realizează din poartă în poartă, la fiecare cetăţean în parte. Aceste acţiuni sunt gratuite şi obligatorii. Sterilizările animalelor se fac la cerere şi doar în baza programărilor telefonice realizate anterior.