Astăzi vor continua lucrările de modernizare a carosabilului de pe mai multe străzi din municipiul Constanţa. Potrivit primăriei, se va decoperta un nou tronson al bulevardului Mamaia, cel cuprins între străzile I.G. Duca şi Mihai Viteazu, astfel că începând cu ora 19:30, traficul rutier se va desfăşura alternativ, pe câte un sens de mers. În acelaşi timp, lucrările de asfaltare a străzii I.G. Duca se vor desfăşura în această noapte pe porţiunea delimitată de strada Constantin Brătescu şi bulevardul Alexandru Lăpuşneanu. Pentru a efectua aceste lucrări, circulaţia autovehiculelor este restricţionată total pe acest tronson de drum, între orele 19:30 şi 05:00. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să respecte regulile de circulaţie, să manifeste atenţie sporită şi să nu îşi parcheze maşinile în zonele vizate de lucrări.