Procesul de demolare a construcțiilor ilegale de pe plajele constănţene continuă. Astfel, echipe mixte constituite din inspectori ai Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, polițiști locali, lucrători de la Enel, RAJA, jandarmi, și sub coordonarea procurorilor, dezafectează construcțiile de tip beach-bar amplasate pe sectoarele de plajă din zona Faleză Nord. Reprezentanţii ABADL spun că, în urma unui control efectuat în teren, în urmă cu două zile, au constatat că alți 8 operatori de plajă aveau montate pe plajă între una și patru construcții din lemn pentru care nu dețineau autorizație de construire. Acestora li s-a solicitat, ca în termen de 72 de ore de la data înmânării notificărilor, să dezafecteze construcțiile ilegale amplasate pe sectoarele de plajă și să aducă plaja la starea inițială.