Au fost puse bazele unui centru de staţionare a ambulanţelor la Valu lui Traian. Potrivit Primăriei,  Serviciul judetean de ambulanta, in colaborare cuautorităţile locale, au stabilit ca autospecialele şi echipajele medicale pot aştzepta între intervenţii la “Centrul pentru tineret Valea Seaca”. Acum, timpul scurs de la apelul la 112 până la ajungerea echipajului la pacient va fi considerabil diminuat.