Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reparaţii şi consolidare a podului de cale ferată de la km 4, situat pe magistrala Bucureşti – Constanţa. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 7 mai 2019, iar durata contractului este de opt luni de la semnare. Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă, precum şi documentaţia de atribuire, sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice. Potrivit reprezentanţilor CFR, programul lucrărilor nu va cauza modificări majore de trafic nici în circulaţia trenurilor, nici în circulaţia rutieră.