În sistemul penitenciar din România nu s-au înregistrat până la acest moment cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor private de libertate a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Totodată, potrivit reprezentanţiilor ANP, personalul unităţilor subordonate beneficiază de echipamente de protecţie şi materiale igienico-sanitare şi aplică metodologia de prevenţie stabilită la nivel de sistem. Pe de altă parte, sursa citată, a precizat că, în contextul sărbătorilor pascale şi prin raportare la constrângerile situaţiei epidemiologice, ANP a suplimentat dreptul deţinuţilor la comunicări online, a majorat durata şi numărul de convorbiri telefonice şi a prelungit intervalul de difuzare a semnalului TV. De asemenea, în vederea respectării demnităţii umane, ANP a facilitat transmiterea slujbelor religioase în noaptea de Înviere prin intermediul studiourile TV cu circuit închis şi a staţiilor de radio-amplificare din cadrul unităţilor subordonate.