Primăria Constanţa anunţă că, începând cu ora 12:30, marile bulevarde şi străzile din oraş vor fi dezinfectate cu un atomizor de mare capacitate. De asemenea, vor fi supuse tratamentului de dezinfectare şi zonele aglomerate sau trotuarele. Procesul se realizează cu o substanţă pe bază de clor, iar constănţenii sunt sfătuiţi să stea în casă în tot acest timp. Totodată, asociaţiile de proprietari din Constanţa trebuie să efectueze dezinfecţii periodice în tubulatura ghenei de gunoi. Autorităţile au făcut încă o dată apel către cetăţeni să fie responsabili, să evite deplasările care nu sunt necesare şi să respecte normele de igienă.