Se iau măsuri şi la punctele de trecere ale frontierei din România. Astfel, odată cu intrarea în vigoare o noii ordonanţe militare, se interzice cetăţenilor străini sau apatrizilor să pătrundă pe teritoriul ţării. Fac excepţie de la această măsură persoanele care sunt în tranzit, cei care călătoresc din motive familiale sau medicale, personalul consular sau membri de familie ai cetăţenilor români. Astfel, cei care trec graniţele României vor fi îndrumaţi de poliţie către personalul Direcţiei de Sănătate Publică pentru a fi testaţi, apoi se vor dispune măsurile de carantină sau izolare la domiciliu. În cazul transportatorilor de marfă, conducătorii sunt obligaţi să aibă asupra lor mijloace de protecţie individuală şi documentele care să prezinte traseul de deplasare până la destinaţie.