Continuă operațiunile de dezinfecție în piețele agroalimentare administrate de RAEDPP. Au fost igienizate pieţele I.L. Caragiale, Brotăcei, Tic Tac, Tomis Nord, dar și Bazarul Eliberării. Astăzi, echipele vor ajunge în Piața Unirii, dar și la sediile RAEDPP Constanța. Regia colaborează cu firme autorizate pentru dezinfecția piețelor. Substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății, au un spectru larg de aplicare și au efect bactericid, fungicid și virucid, acționând inclusiv împotriva virusului COVID-19. În timpul operațiunii de dezinfecție, tarabele și halele sunt eliberate de marfă.