Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă recomandă pe perioada stării de urgenţă, utilizarea sistemului de comunicare electronică pentru serviciile de înregistrări şomeri, eliberarea de adeverinţe sau acordarea concediilor medicale şi anunţuri privind angajările făcute de societăţi comerciale. De asemenea, în situaţiile în care prezenţa pentru semnarea actelor este necesară, persoanele fizice sau juridice vor fi contactate pentru o eventuală programare. Accesarea AJOFM Constanţa de către beneficiarii serviciilor se poate realiza prin adresele mail indicate pe site-ul insituţiei, la secţiunea „Comunicare/ Comunicate de presă”.