Traficul total de mărfuri în porturile maritime românești a înregistrat anul trecut o creştere record de peste 8 procente, faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Directorul general al APMC, Costel Stanca, a declarat că acesta este considerat ca fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria Porturilor maritime românești, iar până la acest record, în top figurau rezultatele înregistrate în anii 1988 și 2008. El a adăugat că cea mai mare pondere, de 32%, o dețin cerealele, urmate de petrol brut, articole diverse, produse petroliere, minereuri şi deşeuri de fier, îngrășăminte naturale și chimice și combustibili minerali solizi. Potrivit directorului Costel Stanca, evoluția traficului de cereale în 2019 consolidează poziția Portului Constanța de hub de cereale. Anul trecut, traficul cu acest tp de mărfuri a atins un record de peste 20 de milioane de tone, față de aproape 18 milioane în 2018 sau circa 20 de milioane tone, în 2016.