Consilierii locali județeni sunt convocați la mijlocul săptămânii viitoare la prima ședință din acest an.

 

Potrivit convocatorului, pe ordinea de zi se află douăsprezece proiecte, printre care cel care priveşte aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Centrului de Excelență în Turism și Servicii Tomis, dar și proiectul referitor la stabilirea unor tarife sau taxe speciale pentru acest an. Un alt proiect are în vedere încetarea  de drept a  două mandate de consilieri județeni, ca urmare a demisiilor,  și validarea a două noi mandate, din partea PNL, în persoana Luminiței Iuruc și a lui Mircea Tromiadis. Cei doi îi înlocuiesc pe foştii demnitari George Niculescu, care a devenit prefect, și Cornel Stanca, în prezent director general APMC. Se vor purta discuţii şi despre asigurarea serviciilor de pază și monitorizare pe acest an la obiectivele care aparțin CJC. Reamintim că acest proiect a fost  respins anul anul trecut în utima ședință de consiliu.