Tribunalul Constanța va organiza mâine ședința de tragere la sorți pentru desemnarea judecătorilor care vor constitui birourile electorale județene pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie. Alegerile parțiale au loc la Lumina și Dobromir, unde primarii în funcție au decedat. Campania electorală este programată să înceapă pe 22 noiembrie, iar  candidaturile se depun între 11 și 17 noiembrie.