Peste 500 de garaje construite ilegal pe domeniul public au fost dezafectate, până în prezent, la Constanţa. Potrivit autorităţilor locale, în ultimul an, din totalul celor aproape 1.100 de astfel de construcţii existente în tot municipiul, mai multe de jumătate dintre ele au fost demolate. În acest moment, alte 25 de garaje situate în diverse zone ale orașului sunt în curs de demolare pe cale administrativă, iar pentru alte 66 au fost emise somații către deținători pentru dezafectarea în termen de maximum 15 zile. Amenda pentru astfel de construcții ilegale aflate pe domeniul public este cuprinsă între 1.000 și 100.000 de lei pentru construcțiile provizorii şi variază de la 50.000 la 100.000 de lei pentru menținerea peste termenul prevăzut în autorizația de construire.