Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a adoptat hotărârea privind măsurile dispuse pe timpul avertizărilor meteorologice cod portocaliu şi roșu de caniculă. Printre acestea se numără prevenirea incendiilor, asigurarea unor surse alternative de apă în situaţia în care se reduce debitul în reţea, limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber, în situația depășirii pragului critic de 80 unități al indicelui temperatură umezeală şi menţinerea condiţiilor corespunzătoare în taberele şcolare. De asemenea, organizatoriii de evenimente trebuie informaţi cu privire la durata şi intensitatea caniculei sau a oricăror fenomene hidrometeorologice periculoase pentru a lua măsurile adecvate şi trebuie dispuse măsuri pentru asigurarea transportului în comun doar cu mijloace de transport dotate cu aer condiționat, în măsura posibilităţilor.