Începând de astăzi, RADET Constanța nu mai primește solicitări pentru completarea dosarelor de debranșare. Reprezentanţii Regiei spun că au început, deja, pregătirea instalațiilor pentru furnizarea căldurii, însă, în această perioadă vor finaliza toate lucrările care au primit aviz favorabil. Directorul RADET Constanța, Liviu Popa, ne-a declarat că anul acesta au fost cu peste 50% mai puține solicitări pentru deconectare, decât în 2018. Astfel, până în prezent au fost depuse 1.500 de dosare, dintre care aproximativ 1.300 au primit aviz favorabil. Celelalte, fie au avut documentația incompletă, fie se află încă în lucru.