Licitaţia pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa a fost contestată pentru a patra oară. Primarul, Decebal Făgădău, a declarat că vinerea trecută, un consorțiu a contestat a patra licitație, acesta având prețul mai mare decât compania câștigătoare. Edilul a mai afirmat că își dorește ca soluționarea contestației să fie cât mai rapidă. Vă reamintim, lucrările la Cazinoul din Constanţa, unul dintre cele mai importante obiective turistice din România vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, iar valoarea totală a investiţiei este de peste 100 de milioane de lei. Totodată, în luna mai a acestui an ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, anunţa că durata estimativă pentru realizarea proiectului era de 30 de luni.