Proiectul de hotărâre privind aprobarea formulării unei solicitări de preluare a unui imobil din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al judeţului a fost votat în unanimitate de consilierii judeţeni întruniţi, astăzi, în şedinţă extraordinară. Este vorba despre clădirea unde a funcționat şcoala gimnazială numărul 19 din cartierul Medeea. Iniţiatorul proiectului, vicepreşedintele CJC, Claudiu Palaz, a declarat că administraţia judeţeană va prelua acest spațiu, aflat în prezent într-o stare deplorabilă şi îl va reabilita. Ulterior, sediul Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța va fi mutat în această clădire. El a precizat că sumele pentru această investiţie se ridică la 150.000 – 200.000 de euro, iar lucrările sunt estimate a se finaliza la sfârșitul lunii decembrie.