Memorandumul de finanțare pentru construcția stadionului „Gheorghe Hagi” va fi inclus pe ordinea de zi a ședinței Guvernului României. Potrivit proiectului, noua arena va avea o capacitate de 18.000 de locuri si va include și un teren de antrenament pentru fotbal si atletism, cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare, retele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători si oficialități. În plus clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică.