Toate unităţile de învăţământ din județul Constanţa sunt verificate în această perioadă de către autorităţile locale în vederea pregătirii începutului de an școlar în condiții optime. Astfel, echipele comune de control, formate din reprezentanți ai Prefecturii, ISJ, ISU, DSP și DSVSA au inspectat până acum 125 de unități, dintre care 26 cunoscute cu probleme în ceea ce privește spațiile improprii, condițiile de igienă şi autorizările necesare. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, pentru unele şcoli şi grădiniţe nu au fost emise autorizațiile sanitare de funcționare, iar printre motive se numără neracordarea la reţeaua de apă curentă a grupului sanitar exterior sau lipsa reţelei de apă potabilă. Autoritățile locale spun că până la începerea anului şcolar vor fi găsite soluţii la unităţile de învăţământ cu probleme.