Consiliul Local al Municipiului Constanţa este convocat peste o oră în şedinţă extraordinară. Întrunirea are loc în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ. Potrivit convocatorului, pe ordinea de zi se află un singur proiect de hotărâre. Acesta vizează aprobarea cumpărării rețelei de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța, societate aflată în insolvență. Liderul consilierilor locali PNL Constanța, Adriana Arghirescu, a declarat că proiectul inițiat de primarul Decebal Făgădău va primi votul liberalilor doar dacă documentul va conţine un amendament formulat de consilierii PNL și care va fi depus și citit în cadrul ședinței extraordinare.